Ingrediente:
300 g făină;
600 ml lapte;
3 ouă;
100 g caşcaval;
100 g unt;
500 g carne de pasăre;
piper;
sare;
300 g smântână;
100 ml ulei;
3 ouă;
Mod de preparare:
Pentru foile de clătite, se amestecă într-un castron ouă, făină, sare şi se subţiază cu late cât este nevoie, ca să iasă compoziţia potrivit de subţire. La prima foaie se poate aprecia dacă mai este nevoie se subţiază compoziţia. Se poate subţia cu puţin sifon.
Se prăjesc într-o tigaie de metal cu fundul mai gros şi cu coadă. Se unge tigaia cu foarte puţin untdelemn, se încinge şi se toarnă din compoziţie în aşa fel încât să se întindă pe tot fundul tigăii. Se dezlipeşte de pe margini iar când începe să se rumenească se întoarce foaia pe partea cealaltă.
Se poate adăuga cu o linguriţă, puţin ulei pe dede suptul foii, să nu se ardă.
Foile de clătite gata pregătite, se pot umple cu diverse umpluturi. În cazul în care clătitele sunt pentru desert se poate adăuga în compoziţia de clătite zahăr.
Umplutura : carnea de pasăre, fiartă sau friptă, se curăţă de oase, se dă prin maşină de tocat, se adăuga ouă, puţină smântână sau sos alb, sare, piper, se amestecă totul şi cu această pastă se umplu foile de clătite, fie ca se rulează fie că se umplu în formă de plic, se aşează în tava unsă cu unt, se stropesc cu unt, se presară cu caşcaval ras şi se dau la cuptor să se rumenească.