Ingrediente:
- 500 g boabe de năut;
- 1 l apă;
- 100 ml ulei de măsline;
- 2 linguri zeamă de lămâie;
- 2 căţei de usturoi;
- sare;
- piper;
Mod de preparare:
Năutul se curăţă, se spală şi se lasă la înmuiat 12 ore.
În vasul de fierbere se pun năutul, apa şi sarea. Se aşează capacul de fierbere rapid şi se pune vasul pe foc mai mare.
În momentul în care dispozitivul capacului de presiune se ridică, se micşorează flacăra şi se menţine vasul pe foc încă 20 de minute.
Se lasă vasul la răcit până când dispozitivul revine la poziţia iniţială. Apoi se îndepărtează capacul şi se scurge surplusul de apă.
Peste năutul fiert se adaugă uleiul de măsline, căţeii de usturoi, zeama de lămâie şi piperul.
Se pasează şi se mixează compoziţia cu ajutorul robotului de bucătărie.