Ingrediente:
- 500 g sardine;
- 5 linguri oţet;
- 2 lămâi;
- un morcov;
- 2-3 foi de dafin;
- o lingură zahăr;
- 500 ml ulei;
- boabe de piper roşu şi negru;
- sare;
Mod de preparare:
Peştele se spală şi se scurge de apă, apoi se aşează într-un castron.
Se amestecă oţetul cu zeamă de lămâie şi cu 2-3 linguri de apă. Cu acest amestec se freacă peştele şi se lasă minimum 12 ore la marinat, în castron.
După ce s-a marinat, peştele se spală rapid cu apă rece şi se pune o hârtie absorbantă.
Sardinele se taie în bucăţi potrivite, apoi se aşează cât mai compact în borcane.
Morcovul şi lămâia rămasă se spală bine cu o perie şi se taie rondele care se pun între bucăţile de peste, împreună cu foile de dafin, zahărul şi boabele de piper.
Peste peşte se toarnă uleiul, aşa încât bucăţile să fie acoperite. Borcănele se încheie cu capacul şi se ţin în frigider minimum 2 zile înainte de a fi puse la păstrare.