Ingrediente:
- 300 g ciuperci;
- 300 g arpagic;
- 200 g măsline;
- 200 g ceapă;
- 150 ml ulei;
- 60 g bulion;
- 50 g vin;
- un gram de piper;
- 1-2 legături de verdeaţă;
- 50 g sare;
Mod de preparare:
După ce s-au curăţat şi spălat, ciupercile se taie cuburi de 2 cm sau dacă sunt mici , se taie în două sau în patru. Între timp ceapa se căleşte în jumate din cantitatea de ulei iar la restul de ulei se înăbuşe separat arpagicul iar prealabil curăţat.
Când ceapa s-a prăjit pe jumate se adaugă ciupercile şi se înăbuşă 10-15 minute se mai adaugă bulionul şi se stinge cu vin şi cu zeama de zarzavat sau apă. Se adaugă arpagicul înăbuşit şi măslinele opărite dinainte. Se potriveşte de sare şi piper, se pune totul într-o tavă şi se ţine la cuptor 10 minute.
Se serveşte rece presărată cu pătrunjel verde tăiat mărunt şi felii de lămâie pe deasupra.